Timp…

Timp… Mi-am făcut timp să scriu, să uit, să-mi amintesc. Ce e timpul? Hm.. timp… până și timpul are nevoie de timp.

Când eram mai mic timpul avea altă formă, și nu pentru că eram mai mic, ci pentru că orele erau mai lungi. Găseam până și momente să dorm după-amiază, la ora 14:00 eram în pat, dormeam trei ore, mă trezeam încă era soare afară aveam timp să mă joc. Acum? Dorm o oră după amiază, de la 16:00, și când mă trezesc e 21:00. Mai are logică? Unde am pierdut timpul? Încotro alergăm să scoatem un timp mai bun la linia de finish, dacă oricum am rămas fără timp?

Timpul, îl înțeleg altfel acum. Timpul este când visez, acolo de fapt este totul real, timpul, este un infinit de gânduri. Timpul este când plouă, și aud stropii cum ating pământul umed, frunzele, copacii. Timpul este când vine toamna, o simfonie în mii de culori, ce pictor bun, ce expoziție în aer liber! Timpul, este când iubești, îl simți când trece? Îl calculezi în momente. În schimb când intervine și o despărțire, îl regreți că l-ai pierdut! Timpul… hm.. cea mai valoroasă monedă a zilelor noastre. Dacă ai putea cumpăra cu timp, ce ți-ai lua? Eu probabil niște timp, un bilet în trecut, și unul în viitor. Nimic nu-i etern, nici măcar timpul. Timpul este o iluzie, iar noi nu avem timp pentru a cumpăra iluzii. Timp, este când îi spui mamei tale că o iubești, într-o zi oarecare. Timpul? Este amintire, pentru că de fapt doar cu atât rămânem la sfârșit. Timpul este iertare, bătrânețe, fericire, dragoste, pasiune, eșec, reușită. Timpul este timp. Pierdem nuanța timpului doar atunci când dormim.

“Timpul este o fiară care are nesfârșita răbdare de a înghiți totul”. Dar oare mai avem răbdare, să așteptăm ca lucrurile să se întâmple? Timpul e moarte. Timpul este acum! Viitorul este mâine, iar ieri este deja amintire.