Povestea unui caine

Povestea unui caine

Ai alergat atâtea zile, nopți, hoinar, fără direcție, de fapt ani în timpul tău. Ai dat peste mulți din specia mea, unii te-au hrănit, unii ți-au dat apă, sau dacă n-ai avut de unde ai adormit flămând tremurând undeva lângă o scară de bloc, știai că mâine trebuie iar să pleci la drum, dar ce e mâine? Cât înseamnă mâine pentru tine? Prea mult probabil să pot înțelege eu. Și câți te-au izgonit, câți au strigat după tine, ai plecat, tot dând din coadă, neștiind dacă-ți vor binele sau nu. Din când în când în drumul tău, mai vedeai o mână de oameni care prindeau pe alții ca tine, aveau niște bețe lungi și-n capăt o sârmă în cerc, dar tu știai că aia nu este lesă, iar dacă puneau mâna pe tine, atunci, acolo, se oprea libertatea. Ai continuat să alergi suflet bun…

Știai că alergi spre mine?



Când te-am cunoscut am simțit că trebuie să fii cu mine, iar tu ai știut că alergai spre mine. Curios, poate mai puțin curios decât tine, m-am apropiat, te-am mângâiat cu frică să nu te sperii și să fugi din nou, iar tu cu ochii ăia mari și adânci m-ai cucerit, abia atunci înțelesesem ce-i prietenul de fapt, și mi-ai tras o limbă peste față. Am știut că îți este frig, probabil știi și tu, că ai cutreierat atâtea străzi printre sufletele astea reci și goale, și te-am încălzit, cu un adăpost și hrană caldă. Ce speriat ai fost când ți-am dat castronul cu mâncare parcă mă întrebai mirat cu o ureche căzută și cu botul în jos “Asta ţoaţa-i pentru mine?!”. Da pui de câine, papă tot.

Dormeai cu frică, te auzeam nopțile cum schelălăi, și te agiți, încă fugeai…”Nu-ți fie frică” și te-am trezit, “acum ești lângă mine, ești în siguranță”. Dar tu știai ce-i siguranța, sau încotro de mâine? De ce să-ți decid eu soarta? Este rândul tău să alegi dacă vrei să rămâi cu mine. Și ai rămas.

Noi, oamenii, nu ne-am născut liberi, dacă era așa, aveam dreptul să ne alegem un nume, o religie sau nu, un fel de a trăi, simți, înțelege. Dar tu? Te-ai născut liber, dar libertatea a fost o povară. Nu știam cum să te strig, așa că am spus să-ți dau un nume, spuneam ceva iar tu reacționai, doar așa eram sigur că nu îți îngrădesc libertatea, când te-ai decis am știut, că ai venit dând din coadă la mine. Chiar așa, tu ce nume mi-ai dat?

Te-am iubit, oh.. dacă ai ști cât te-am iubit, ți-am spus de atâtea ori, chiar dacă nu înțelegeai. Dar vezi? Noi oamenii suntem superficiali, crezând că dacă spunem “te iubesc” chiar aia e dragoste. Tu m-ai privit, și atât, aia era de fapt dragostea, energia ce mi-o transmiteai. Am avut atâtea zile proaste, sau momente în care mă pierdeam și eu, dar tu veneai lângă mine, simțeai că nu-s bine, și mă făceai să stau acolo cu tine, că sunt în siguranță, tu nu o să pleci niciodată chiar dacă “la un moment dat toată lumea pleacă”, iar când am căutat o mână de ajutor, acolo ți-am găsit lăbuța.



M-ai salvat, de atâtea ori de abisuri de tristețe și ai colorat cu ochii ăia adânci pustiu de cer să-mi plouă numai curcubeu, pentru că erai mereu fericit chiar dacă a fost atâta drum până ai ajuns să te bucuri de ea. Eu nu am să te las niciodată, pentru că ești familie, pentru că ești prieten bun, pentru că ești câine. Câinii știu să vorbească, doar pentru cei ce știu să asculte și dacă vrei să afli vreodată câte compartimente are inima, calculează câți câini ai iubit. Iar dacă în răi nu sunt câini, atunci când mor vreau să ajung unde merg câinii.

Care-i scopul unui câine?.. de fapt.. mai bine pusă întrebarea, care-i scopul unui om fără un câine?

You May Also Like

1 Comment on This Post

Baiatului meu – M O U N O I R
January 22, 2020

[…] și articolul ” Povestea unui caine ” […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

About Me

Salutări! Numele meu este Albert, sunt Graphic Designer şi Fotograf, cu sediul în Bucureşti, România. Călătoresc foarte mult, doar aşa îmi pot hrăni pasiunile! Călătoria nu este niciodată o chestiune de bani, ci de curaj.





%d bloggers like this: