Karelia (καρέλια)

Îmi tulburi liniștile din suflet, din corp, din creier. Intri grațioasă cu pași înceți în apele mele calme, le agiți, faci valuri infinite spre țărmul meu. Mi-ai citit bunătatea din ochi și te-ai așezat acolo pe o geană așteptând să-ți fac loc în universul meu. Te-am lăsat să intri nu a fost nevoie să aștepți prea mult, te-am simțit din privire ești omul care-mi seacă valurile dintr-o sorbire și tot tu aduci furtună.

Mi-am lăsat vântul sărat să-ți mângâie pielea catifelată ușor sărutată de soare, ți-a atins buzele moi le-a crăpat pe alocuri. Ah! Ce usturau, ce sete de apă dulce să își revină, dar ți le-am vindecat cu zâmbete.

De atunci te-am pus deasupra mea și te voi ține pentru totdeauna acolo, iar deasupra ta nu va fi nimic altceva decât universul pentru că eu sunt nisipul iar tu ești marea. Sunt o insulă pierdută pe busola unui marinar, mă poți găsi doar dacă naufragiezi acolo. Înconjurat de nisip, de măslini și cactuși ți-am lăsat loc să vii în valuri, în furtuni în tragedii peste mine, și te-am îmbrățișat și adăpostit la pieptul meu și ai venit…chiar ai venit când nu mă așteptam iar de atunci am vrut să fiu doar pentru tine.

Ești tot și nu mai vreau altă mare-n jurul meu, totul până la tine și până la tine tot.