Infinit

Tu… eşti infinit. Nu ai țărm sau granițe, ești doar o linie a orizontului, ești o oglindă perfectă cu ramă de nisip, în care luna își aranjează imperfecțiunile. Ești apus și răsărit, încă nu știu care-i mai frumos. Te știu de multe veri, te știu și toamna, nu am apucat să te cunosc primăveri sau iarna. Eu, sunt un simplu trecător pe aici, pe când tu rămâi eternă, iar fiecare val de al tău, este dorul de a ajunge la țărm. Dărâmi castele de nisip, iar în același timp se clădesc altele.

Au trecut mulți pe aici, toți ți-au simțit valurile, atingerile, dar câți au rămas? Ești o tragedie, draga mea. Te știu și caldă, și rece, de cele mai multe ori dezlănțuită, ești o furtună. Poate într-o zi nu voi mai veni la tine, și nu va mai conta de cât timp ne știm, nu va mai conta nici de câte ori am înotat în infinit spre linia de sosire inexistenta, nu va conta câte respirații am luat, doar cât de multe momente mi-au tăiat respirația.

Nu vorbeam de mare, iubito.

Citeste si ” Baiatului meu ” .