Anotimpuri

Anotimpuri

Am găsit fericirea într-un zâmbet. Atât de pasional, atât de copilăresc conturat frumos pe curburile buzelor ei, același zâmbet pe care-aș vrea să-l văd pe fața copiilor mei.

Aștept să înflorești, să faci muguri în vârfurile de păr. Să văd viața cum se așează într-un tablou perfect pe chipul tău, ca mai apoi să mi-o injectezi mie în vene. Ești dopamină pentru tot ce mă bucură. Să mă murdăresc de atâtea culori ce le tot porți în ochii ăia negri. Ești vânt pentru păsări, libertate pentru cei închiși, ești dor pentru distanță, linie pentru orizont, lună pentru soare, ești atât de vie, emani atâta energie, iar eu mă încarc zilnic cu ea.
Aștept să fii primăvară.

Aștept să te încălzești, ca mai apoi să mă topești. Norii pufoși de vară sunt asemenea buclelor tale din păr, hai să fugim cu baloane de săpun printre ei, să căutăm curcubeul de la capăt. Dar pentru ce atâtea culori, când tu le ai pe toate, aici. Aer sărat de mare, și însărat de multe amintiri, te simt, acolo sub călcâie pe nisipul arzător. Vreau să-mi rămâi amintire să te povestesc frumos, ca în anul următor să te regăsesc, să-mi fie dor până încălzești din nou oamenii ăștia înghețați de griji. Să facem castele de nisip așteptând valul să-l dărâme, ca mai târziu să construim într-adevăr o casă. Te aștept… exact cum un copil așteaptă vacanța de vară și știu că vei veni vulcan, lavă, dar acolo-am fost crescut, ești pentru mine.
Aștept să fii vară.

Aștept să-ți faci ramă de frunze, să visezi cu ochii deschiși la tabloul ce urmează să-l pictezi. Ah! Ce expoziție în aer liber! Culoarea ochilor tăi poartă acest covor de amintiri așternut cu grijă pe jos. Cu gene grele-ai clipit, din cauza lor s-au adunat pături, atât de reci, dar calde-n interior de la vara ce a trecut. Ai trecut, vară, dar tu? Încă nu-mi treci. Atât de melacolic, încerc să-mi păstrez verdele-n ochi, arămiul pe piele, alb în gânduri, că sufletul mi l-ai aurit frumos fierbând după tine. Aștept să nu mă uiți vreodată, cum nici eu nu voi uita chemările tale în ecoul frunzelor ce cad. Aș spune că ești începutul și sfârșitul fiecărei toamne și te-aș urma oriunde ai merge, dar pașii ți-s ascunși de aripile grele ale frunzelor ce se frâng. Caut pasul tău să pot să-l fac pe următorul, dar încotro mi-alergi în gânduri? Ai să te oprești?
Aștept să fii toamnă.

Aștept să-ngheți. Să încetinești ritmul bătăilor inimii mele, alarmată de tăcerea ta de gheață. Îmi este frig, mi-au înghețat buzele strigându-te. Dar știu că oricât de rece ar fi, m-aș putea înveli cu tine, în alb. Ești Decembrie, draga mea. Eși flacăra ce arde necondiționat. Câtă explozie de nebunie și dragoste porți în suflet, topește orice ghețar ce-l pui în oceanul meu de gânduri. Ce gând dezolant, c-am să te chem, iar vântul îmi va sufla delarte strigătul. Ce deșert alb ești azi. Câte vise-ai să-mi mai ningi pe suflet? Să te vreau din Decembrie pentru totdeauna.
Aștept să fii iarnă.

You May Also Like

No Comments on This Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

About Me

Salutări! Numele meu este Albert, sunt Graphic Designer şi Fotograf, cu sediul în Bucureşti, România. Călătoresc foarte mult, doar aşa îmi pot hrăni pasiunile! Călătoria nu este niciodată o chestiune de bani, ci de curaj.





%d bloggers like this: